Ei, iată că m-am întors. Din păcate, nu pentru o nouă poveste ci pentru că realitatea galopează bezmetic pe lîngă noi. Cum arată această realitate? Păi, să răsfoim niţeluş presa care timp de o săptămînă s-a tot tînguit faţă de acuzaţiile făcute la adresa ei pe chestiunea atacului la onoarea de familist a delicatului nostru preşedinte. Preşedinte pe care, cu justificată mîndrie patriotică, ar trebui să-l admirăm şi să-l slăvim, atît pe 'mnealui, cît şi pe ciceroniana lui mezină, tocmai lansată la apă, în valurile cam mîloase ale politichiei dîmboviţene. Dar asupra acestei probleme(?) o să mă abat mai tîrziu, dacă oi mai avea chef. Pînă atunci, ia să vedem titlurile din ziare, după cum urmează:
"Monica Columbeanu a urcat, împreună cu surorile ei, pe podiumul de modă", e de departe ştirea zilei, pe care o regăsim într-o grămadă de gazete, mai mult sau mai puţin de scandal. Apoi: "Guţă are unsprezece copii din flori" (Să-i trăiască! Uite aşa se umple zestrea de talente a ţării, fiindcă aş pune rămăşag că măcar vreo trei dintre cei unsprezece o să moştenească harul de uriaşă excepţie al tătînelui lor, pe care peste vreo două decenii parcă-l văd la emisiunea "Geniali".), "Kim Kardashian, frumoasa vedetă Playboy, de 27 de ani, şi-a asigurat fundul de tema fanilor" (Acuma, de!, un mare pianist îşi asigură mîinile, fotbaliştii picioarele, iar un star Playboy ce să-şi fi asigurat? Vorba lui Bălosu, cel din Moromeţii: "E dupe facultăţi!". Totuşi, în nesfîrşita mea naivitate, o întrebare mi-a încolţit în minte: De ce, domnule, de teama fanilor? La singurul răspuns pe care aş putea să mi-l dau se sparie gîndul, vorba bătrînului cronicar care prea-îndestule văzuse la viaţa lui...), "Leta Ilie şi-a schimbat silicoanele după şapte ani" (O fi prea lungă perioada sau prea scurtă? Uf, grea dilemă! Poate le-o fi expirat garanţia sau n-or mai fi trendy, ştiu şi eu, păcatele mele! Anul ăsta s-or purta unele turbo ori ecologice. Da' ce să ştie un băiat simpluţ ca mine?). Tot din atenta noastră presă am aflat că că s-a inventat "lansatorul de mingi pentru distracţia cîinilor cu stăpîni leneşi". Chiar eram îngrijorat că nimeni nu încercase pînă acum să rezolve şi această dramatică problemă care mai mult ca sigur îi frămînta pîn' la fandacsie pe prietenii noştri patrupezi.
Am lăsat la urmă ceva delicios. Un articol scris de un tip ce semnează ca ziarist într-o gazetă centrală. Să-i dăm omului cuvîntul fiindcă merită cu prsosinţă:
"Ashley Alexandra Dupre (scuze, n-am accent pentru e-ul final) era, pînă recent, o prostituată necunoscută publicului larg. Într-un timp record, ea a determinat demisia unui guvernator american, făcînd să se vorbească de 'un nou scandal Lewinski' în S.U.A. şi a reuşit să-şi crească 'valoarea' pe piaţă la peste cinci milioane de dolari."
Normal că nu mă pot abţine de la unele mici comentarii pe seama acestui fulminant fragment de articol. Prima întrebare care ţi se iveşte citind măiestrele rînduri e una simplă: Cum adică o prostituată necunoscută publicului larg?!? Pot înţelege că fata era apreciată de un cerc mic dar vivace de avizi "cunoscători", printre care şi guvernatorul New-York-ului. Ce-o vrea însă să spună autorul articolului, Călin Străilă, prin sintagma public larg, privind cazul şi meseria domnişoarei Dupre, meserie în care, călugăr să fii, bănuieşti că una dintre calităţile obligatorii e discreţia? De ce fel de public larg are nevoie o prostituată, mai ales una de lux? Cred că se mulţumea cu politicienii şi oamenii de afaceri pe care-i avea programaţi în agendă. Altminteri? Elevi, studenţi, militari în termen şi pensionari? Parcă n-ar rima cu creşterea valorii pe piaţă despre care vorbeşte mai la vale autorul. Care creştere cum oare s-o fi realizat? A scos femeia acţiuni şi le-a listat la bursa new-yorkeză? Sau americanii au ajuns la o culme a tehnicilor de marketing prin care o prostituată este examinată de un corp de experţi autorizaţi de "publicul larg" să-i autentifice valoarea, după nenumărate şi extrem de dure probe practice şi teoretice, înscriind-o mai apoi într-un top al excelenţei ce presupune tarife corespunzătoare şi atent standardizate?
Acest articol e doar o mostră din ceea ce înseamnă profesionalism în presa noastră cea de toate zilele. Una mai modestă, nu ca elaboratele şi cinstitele şarje ale unor stele mediatice cum ar fi Tatulici-Caritas sau Turcescu în rolul de inchizitor cu orice preţ al şturlubaticului Orban.
Acum sînt nevoit să trec la un alt publicist, membru de vază al Uniunii Scriitorilor, semnatar al unor articole într-un cotidian "pentru cititorii de elită". Acesta a pornit un soi de serial legat de formidabilul eveniment al botezării ultimei odrasle a domnului Siliviu Prigoană. Copilul se numeşte - cum altfel? - Maximus. Probabil că următorul se va numi Magnus. Oricum, e o chestie să te strige la catalog Prigoană Maximus!
Printre alte lucruri de colosal interes, autorul ne povesteşte cum, tobă de deontolgie şi etică gazetărească, dumnealui a refuzat să se ducă la petrecerea de a doua zi, aia pentru presă, ca să nu fie acuzat de preşedintele ţării că e un "tonomat" funcţionînd pe bază de şpriţ. L-aş asigura pe domnia sa că nu era oricum niciun pericol. Simpatia lui pentru Băsescu transpiră suficient de mirositor din articolele sale cald şi duios catifelate, fiind chezăşie bunei sale credinţe, pe principiul un trup, un scut. În fond, nici măcar ăsta nu mi se pare un lucru rău sau măcar făcut să-i irite pe alţii. Poate doar uşor amuzant, cînd fervoarea întrece anumite limite. Oricine îşi poate manifesta orientarea, opţiunea şi afinităţile politice. Atitudinea devine însă cu adevărat deranjantă atunci cînd opiniunile se vor drapate în cea mai deplină şi imaculată etică, afişată cu o stridenţă gratuită. Revenind la poveste, implicit la angoasa încercată şi trîmbiţată de editorialist, cei doi, Prigoană şi Băsescu, nu dau (deocamdată) impresia că s-ar duşmăni în vreun fel. Ba dimpotrivă, vajnicul lup de mare i-a adus prinos de recunoştinţă doamnei Bahmuţeanu, fostă-viitoare sau viitoare-fostă Prigoană (nu sînt deloc la curent), pentru gestul ei de a-l primi în emisiunea-i celebră (nu ştiu care o fi aia), pe vremea cînd conspiraţia năstăsiană îi bloca la mantinelă accesul la media. Vorba aceea, bine faci, bine găseşti! Două mîini se spală una pe alta, că doar şi soţul femeii de televiziune Bahmuţeanu ar cam pofti la o funcţie de primar de sector. Aşa, pentru început... Dar pentru publicul cititor şi amnezic dă foarte bine să te arăţi plin de circumspecţii cu valoare morală. Mai ales cînd începi încetişor să îndepărtezi atenţia generală către alte subiecte, mai puţin enervante decît interesul arătat de restul presei domnişoarei Elena Băsescu, în calitatea ei de incredibilă oratoare şi, implicit de lider, hm!, născut, nu făcut...
Iată-mă, aşadar, ajuns şi aici. Povestea mezinei preşedintelui e îngrozitor de banală, dar al naibii de pilduitoare. Fătuca e o drăguţică ca atîtea sute de mii de alte anonime, nedebordînd de vreo frumuseţe amuţitoare şi, fie vorba între noi, nici nu cred că se încadrează în paramterii ăia standard, fără de care nu poţi pătrunde în lumea modei. Dar, vezi dumneata, e fiica prezidentului naţionale, dacă mă-nţelegi. Nu-i nicidecum o copilă, mai are vreo doi ani şi face treizeci, bătuţi pe muchie. Mozart avea treizeci şi unu cînd s-a stins din viaţă. La douzeci şi opt scria trei lucrări absolut excepţionale. Poate că exemplul e prost ales, fiind vorba despre un geniu artistic. Alexandru Macedon la douăzeci şi opt de ani cucerise jumătate din lumea cunoscută de antici, iar regina Zenobia a Palmirei... dar să-mi revin şi să nu mai fac comparaţii ridicole. Domnul Băsescu, în calitatea sa de tată, ba se smiorcăia, ba se sumeţea, penibil pînă dincolo de orice jenă în ambele ipostaze, că nemernica de presa românească a cam tîrnosit-o pe frageda copilă.
Problema e că tinerei în cauză nu i-a pus nimeni pistolul la tîmplă, obligînd-o să se avînte în politică. A fost alegerea ei, dorindu-şi să ajungă peste noapte isprăvniceasă, vis pe care tati i l-a şi îndeplinit mintenaş. Or, povestea asta nu e doar o simplă şmecherie de fiţe, cu care să te afişezi cînd faci clubing sau shopping. Prestaţiile penibile ale junei au fost prompt taxate de presă, aşa cum era şi normal. Statutul fătucii s-a schimbat de la acela de persoană mondenă la cel de persoană politică. Adică al unui om care ne este propus nouă să facă parte din grupul celor meniţi să ne conducă ţara. În atare situaţie e cît se poate de firesc să aflăm şi noi cine voieşte să fie în fruntea bucatelor şi în ce mod ne poate reprezenta. Datorită mass-media s-a văzut cine şi în ce fel. Iar Băsescu, cu tot instinctul său de mare carnasier politic, a dat-o în bară cînd, folosindu-se de funcţia sa de preşedinte, i-a cedat locul tatălui opărit că fie-sa a fost dată în toate ziarele şi pe toate posturile cu gugumăniile pe care le-a debitat. A greşit, fără umbră de îndoială, făcînd prin ieşirea sa iritată jocul duşmanilor săi. Dar reacţia lui a fost determinată şi de cunoaşterea jocurilor murdare care se fac în presa noastră cea plină de etică şi deontologie.
În urmă cu cîtva timp, Felix-Motanul, marele smîntînitor de conturi şi inginer financiar, ajuns şi el peste noapte brav posesor al unor titluri universitare deşi limba română îi cam joacă renghiuri, a fost chemat, împreună cu fie-sa, pe la Parchet. Ce mai vaier, ce mai miorlăială! Şi Motanul s-a văicărit atunci, sprijinit de cîteva guriţe doldora de moralitate, angajate la trustul său media, că biata lui copiliţă a fost tîrîtă cu samavolnicie în faţa organelor de anchetă. Despre faptul că augusta odraslă se află la conducerea cîtorva dintre cele mai importante firme ale imperiului tăticului celui descurcăreţ, onor deontologii de serviciu au tăcut mîlc. Cuconiţa - trecută de treizeci de ani - fusese chemată să dea cu subsemnatul nu în calitatea ei de fiică a magnatului, ci de om de afaceri implicat adînc în manageriatul respectivelor întreprinderi.
Astăzi s-a întors roata şi Felix toarce mulţumit, frecîndu-şi lăbuţele de încîntare, în timp ce canarii din colivia lui personală fac vocalize care mai de care mai zgomotoase şi mai pline de o onestă indignare. Sportul naţional al datului la gioale, cu mai multă sau mai puţină discreţie, e în floare, bazîndu-se pe o unanim aplicabilă, chiar dacă-i nerostită, lege a talionului Iar celelalte organe de presă nu puteau nici ele să se abţină, indiferent de amiciţii, de la dezbaterea unui asemenea subiect gras care creşte tirajul sau audienţa.
Ei bine, astea au fost marile subiecte de presă ale zilei de vineri, 21 martie 2008. Leta Ilie, Kim Kardashian, Guţă-tatăl, Monica Columbeanu şi surorile, Ashley Alexandra Dupre, Simona Sensual (de care n-am apucat să vorbesc, dar care a declarat că, asociată cu nişte investitori arabi îşi va băga averea de milioane de euro în afaceri imobiliare, iar profitul îl va investi în fotbalişti), cîinii cei plictisiţi şi, ultima cu voia dumneavoastră Elena Băsescu sînt VIP-urile noastre. Aceştia sînt cei ce umplu mass-media românească, fiind oferiţi ca exemple de reuşită, viaţa cetăţii învîrtindu-se cu obstinaţie în jurul lor şi a altora de aceeaşi teapă. În rest, ţara-i ca o floare. Faptul că 70 la sută din localiăţile rurale ale patriei nu au apă curentă, că aproape 80 la sută din alimentele pe care le cumpărăm provin de pe piaţa externă, că peste o treime din cetăţenii ţării cu drept de vot sînt analfabeţi funcţionali şi că mai bine de trei milioane de români şi-au luat lumea-n cap şi trăiesc pe alte meleguri, nu are nicio importanţă. Cum tot nesemnificativ este că anul trecut nu s-a construit nici măcar un kilometru de autostradă, că la începutul fiecărei luni bolnavii cronici stau la cozi interminabile ca să prindă medicamentele compensate de care au o nevoie disperată, că viaţa în Bucureşti a devenit un calvar nu numai pentru şoferii care simt că-şi pierd minţile în trafic, dar şi pentru cei care vor să tragă un pic de aer curat în piept. Astea toate-s doar un sictir-bagatel, altele-s cestiunile arzătoare la ordinea zilei. Botezul lui Maximus Prigoană şi silicoanele Letei Ilie sînt infinit mai importante. În acelaşi timp, imensa majoritate a presei tace chitic pe seama incompatibilităţii funcţiei de prim-ministru, vajnic apărător al taxei de primă înmatriculare, cu cea de beneficiar direct al importului de maşini străine în România, calitate de care se bucură din plin domnul Tăriceanu. Contul său devine astfel la fel de gros ca şi obrazul. În privinţa acestui abuz neruşinat deontologii şi moraliştii neamului n-au nimic de zis. Batista pe ţambal!
Bine că există Guţă, Columbenii şi fundul lui Kim Kardashian. Halal să ne fie, ne-am procopsit!
Şi nu uitaţi! Aceasta e doar o trecere rapidă în revistă a presei dintr-o singură zi. Înainte au mai fost sute şi sute de astfel de zile. Vor urma alte sute şi sute. Nu cred cîtuşi de puţin că e o conspiraţie, ci mai degrabă o dovadă de iresponsabilitate crasă altoită pe un suport solid de prostie. Cu toate acestea, nu vi se pare cumva că ar fi un mod, poate nu prea subtil, însă eficient, de spălare a creierului unei naţiuni întregi?
