A doua poveste

Tim Robert era sergent-bucătar la popota unei unităţi americane staţionate in Bagdad. Toată lumea ştia că e un tip la locul lui, dar visul lui secret era sa trăiască marea aventură. N-ar fi putut să spună în ce-ar fi constat aceasta, dar socotea că e menit unei asemenea întîmplări. Niciunuia dintre colegi nu i-ar fi dat prin cap ce gînduri şi ce aspiraţii avea liniştitul şi mereu relaxatul sergent Robert.

Deşi metropola irakiană este socotită unul dintre cele mai periculoase locuri din lume, omul nostru se plictisea de moarte aici. Singurele actiuni mai interesante erau ieşirile pentru aprovizionare. La cea de-a patra pe care o făcuse de cînd sosise avusese parte de o ambuscadă. Scăpase fără nicio zgîrietură. De atunci era cu ochii în patru, fiind atent la tot ce mişcă în jurul său. Dar asta nu se întîmpla decît atunci cînd ieşea din unitate. În rest era doar rutina militară, cu nesfîrşitele jocuri de cărţi, sporovăieli, picanterii şi invidii inerente într-un colectiv.

Sigur, mai erau şi permisiile. Dar capitala Irakului nu era chiar locul cel mai propice pentru distracţiile unor tineri americani. Tim cunoştea forte bine situaţia şi nu se băga în nimic ce ar fi avut vreun iz dubios. Avea el marota aceea în minte, dar nu era cîtuşi de puţin un individ inconştient.

Aşa că, în ziua cînd îi veni rîndul la o ieşire, hotărî să dea un tur pînă la ruinele anticului Babilon. Nu că ar fi fost un ahtiat după arheologie sau istorie, dar i se acrise să meargă mereu prin aceleaşi bombe slinoase şi să asculte aceleaşi poveşti tîmpite.

După o oră de umblet prin praf, pe lîngă tot felul de ziduri, pietroaie şi sculpturi roase de timp, se întrebă dacă nu cumva făcuse o alegere chiar mai proastă decît cele de pînă atunci. În plus, soarele ardea cumplit. Căută un loc în care să se răcorească şi el cu o bere dar, în afară de cîţiva negustori de "antichităţi" şi de tarabele lor amărîte, nu zări nimic altceva. Înjură cu sîrg străvechea cetate cu tot cu asirieni, akkadieni, sumerieni şi ce dracu or mai fi fost ăia pe acolo şi cu gura uscată iască îl întrebă pe unul dintre localnici, ajutîndu-se de o pantomimă lesne de înţeles, unde ar putea să bea ceva. Arabii începură să vorbească toţi deodată în limba lor guturală, presărînd şi niscaiva cuvinte englezeşti, într-un taleş-balmeş destul de puţin inteligibil, dar extrem de animat şi volubil, însoţit de gesturi iuţi sau grandilocvente. Unul dintre ei i se păru că ar da dovadă de cunoştinţe într-ale limbii lui Shakespeare mai avansate decît ceilalţi. Numai că acesta, Ali pe numele său, se dovedi de departe şi cel mai şmecher.

Pur şi simplu îi spuse că dacă vrea bere trebuie să-i facă onoarea şi să cumpere de la el ceva. Tim îşi aruncă ochii sastisit pe măsuţa negustorului. Statuete de gagici sinistre cu şerpi în păr, nişte capete albastre de bou cu coarnele vopsite în bronz auriu, oale de ceramică pictate, precum şi o mulţime nesfîrşită de tăbliţe de lut ars, acoperite de scriere cuneiformă şi cu cîte o figură bărboasă aşezată central. Nu era nimic de pus pe şemineu în casa din Oklahoma a părinţilor. Mai la margine erau tot felul de ibrice, de vase şi alte obiecte din cupru care se vedea, după urmele de ciocan, că sînt lucrate artizanal. Se gîndi să ia ceva cît mai ieftin. Dar irakianul îl tot îmbia cu tot felul de alte prostii, unele din ce în ce mai piperate la preţ. Sergentului Robert i se părea că încep să-i fiarbă creierii în scăfîrlie de căldură, dar comerciantul nu se lăsa şi-i tot scotea dintr-un săcotei alte şi alte obiecte, lăudînd frumuseţea şi calitatea acestora. Ultimele două minuni care le puse pe tarabă erau un soi de pahar întruchipînd un cap de cerb şi o lampă din acelea alimentate cu seu de oaie, tipică Orientului Mijlociu. Ultima chestie părea cel mai mic obiect dintre toate. Spera să aibă şi cel mai mic preţ. Se dovedi că nu se înşelase. Arabul începu să-l firitisească pentru alegerea făcută, spunîndu-i cît de deştept fusese să aleagă tocmai lampa lui Aladin. Apoi îl îndrumă cu propoziţii extrem de clare, semn că mai făcuse trebuşoara asta de nenumărate ori, spre localul fratelui său.

După un sfert de ceas de hurducat cu jeepul în direcţia arătată, găsi şi cîrciuma. Îi arată patronului marfa cumpărată de la Ali şi acesta îi făcu o reducere simbolică la bere. Pe primele cinci le bău de sete. Celorlalte le pierdu şirul.

Se întunecase de mult şi se făcuse de-a dreptul răcoare. Tim hotărî că e timpul să-şi ia tălpăşiţa de acolo. Se sui cam anevoie în maşină şi porni. După o jumătate de oră simţi orecari imperioase nevoinţe, lucru cît se poate de firesc avînd în vedere cîtă băutură turnase în el. Luminile oraşului se vedeau în zare, dar drumul era pustiu. Se uşură chiar în mijlocul lui, în semn de protest pentru o zi atît de anostă. Cînd să se pună ca lumea în scaun avu o senzaţie al naibii de neplăcută. Se aşezase tocmai pe obiectul cumpărat. Se ridică cam nesigur şi, enervat, îl apucă cu gîndul să-l arunce cît colo. Totuşi, cumpăni el, prostia aia îl costase aproape zece dolari. O scoase din pungă şi se zgîi cu o mutră bănuitoare la ea. Lampa lui Aladin! Auzi ce texte pueau să scoată ăştia din ei! Începu să rîdă de unul singur şi, mai mult în bătaie de joc, să-i frece gîtul lunguieţ cu policarul zicînd ironic: "Hai, duh al lămpii, arată-te!"

Chiar în momentul cînd vru să o arunce cu lehamite în torpedou se auzi un şuier năpraznic. Primul gest, reflex dobîndit pe cîmpul de instrucţie şi pus bine la punct pe străzile Bagdadului, fu acela de a se arunca pe şosea, poziţionîndu-se în spatele autovehcolului. Ceea ce şi făcu, fără să analizeze vreo clipă situaţia. Pe aici era mult mai înţelept să procedezi aşa. Cînd îşi ridică nasul din colb văzu silueta uriaşă şi cu irizări strălucitoare a unui djin, exact cum erau cei din O mie şi una de nopţi. Unul adevărat!

Îşi privi mîinile. Îşi mişcă pe rînd degetele, după voie. Nu visa. Se ridică şi îl salută pe duh:

"Hallo!" Adăugă: "Eu sînt Tim."

Uriaşul se înclină uşor dinaintea lui, plin de defernţă.

Sergentul-bucătar Robert realiză că asta e marea lui aventură. Îşi dădu seama că de aici încolo întreaga lui viaţă se va schimba. Un destin fabulos îl aştepta. Onoruri şi bogăţii incredibile, posibilităţi de neînchipuit. Şi femei, multe femei, grămezi de femei! Că doar ăştia umblau cu seraiu', nu se încurcau la bucată, nu? Putea fi number one în orice domeniu. Putea să fie general. Ei, general! Putea să ajungă şi preşedintele Statelor Unite dacă ar fi vrut. Dar acum o asemenea ispravă parcă nu mai era aşa o chestie. Putea să fie stăpînul Pămîntului, împăratul-împăraţilor şi sultanul-sultanilor!

Se învîrti chiuind de bucurie şi rîzînd în hohote. Cînd se mai potoli, îi spuse djinului:

"Şi acum la treabă, amice! I-auzi prima mea poruncă!"

Dar duhul se mulţumi să-l privească cu atenţie, fără să zică nimic. Tim vorbi mai tare. Niciun efect. Atunci ţipă. Nimic. Răcni de simţi că o să-i plesnească vreun vas de sînge în cap. Tot degeaba. Djinul îl privea cu aceeaşi atenţie şi politeţe ca la început. Poate că la acestea se adăugase şi un strop de curiozitate. Dar militarul nu se lăsă. Urlă la el. Îi dădu zeci de comenzi. Se stropşi furios, din ce în ce mai răguşit, convins fiind că nemernicul ăla îl sfidează. De la un punct încolo duhul păru să nici nu-l mai ia în seamă privind visător spre răsărit. Cînd Tim se prăbuşi epuizat de atîta efort şi nervi, uriaşul se aplecă spre el, înmînîndu-i un cartonaş. După care, cu acelaşi şuier teribil intră la loc în lampă.

Cu ochii ieşiţi din orbite, americanul citi slovele scrise frumos în engleză:

"Ai avut o singură şansă. Din păcate pentru tine, eu vorbesc numai araba!"

Tom