Asta stătea scris pe un banner din Piaţa Victoriei în dimineaţa de luni, a doua zi după alegeri. Nu ştiu ce mare conştiinţă civică l-a conceput şi l-a aşezat acolo. Dar bănuiesc că e una de aceeaşi factură cu a celor ce se înverşunează aproape cotidian se nă ia de urechi, ba uneori să ne aplice şi un tratament curativ cu palme.
Nu-i zi de la Dumnezeu să nu apară pe vreun post de televiziune sau să nu se producă într-un articol de presă cîte un mare analist al neamului care să ne spună, histrionic şi isteroid, sau cu ochii scăpărînd de o mînie justiţiară, ori iradiind de atîta autoritate morală - cazul domnului Bălăceanu-Stolnici este unul cît se poate de elocvent - că noi ăştilalţi - cititori de ziare sau telespectatori - sîntem cam aşa şi pe dincolo.
Totuşi, un articol de virulenţa şi agresivitatea celui semnat de domnul Turcescu în numărul 199 din Dilema veche n-am mai văzut. Dumnealui ne vorbeşte despre un oarecare domn X. Care ce-o face el în nemenicia lui? Păi, ia să cităm direct de la sursă:
"Domnul X nu votează. E într-o veşnică dilemă, are îndoieli majore, caută, cu maximă acribie, un sfînt pe care să pună ştampila, şi de ani de zile n-a găsit niciunul. (...) Domnul X are ce are cu presa. Televiziunile şi ziarele sînt principalii vinovaţi pentru faptul că avem prea mult scandal în spaţiul public şi prea puţină dezbatere serioasă. Ziariştii manipulează, dezinformează, sau, pur şi simplu, îl enervează. (...) de multe ori, în spatele cuvintelor frumos ambalate despre chinurile conştiinţei civice, stau, în fapt, motive meschine şi mărunte". Domnul Turcescu ni le expune cu siguranţă, nebîntuit de spectrul vreunei îndoieli, decretînd că e vorba de: "lene, ignoranţă, buletin expirat, schimbări de adresă fără schmbarea actelor de identificare sau, pur şi simplu beţii crunte." La final, autorul se întrece pe sine: "Domnul X ar putea fi un prost. De fapt e doar un ticălos" şi "ipocrit cum e, le spune tuturor că se roagă pentru vremuri mai bune." Concluzia emisă de pe un piedestal diamantin e următoarea: "Domnul X are în România cîteva milioane de chipuri şi asta explică oricînd de ce arată aşa cum arată această ţară." Parol!?
Deci aşa, car' va să zică! Acum m-am dumirit şi eu, luminat de cuvintele cele nobile ale domnului jurnalist. Cele 70 de procente din votanţii ce nu s-au prezentat la alegeri în 25 noiembrie corent sînt alcătuite - dacă nu majoritar, măcar acolo, niscaiva milioane - din putori ignorante, ipocrite şi beţive. Milioane şi milioane de ticăloşi cîrcotaşi care-şi mai şi permit să privească uneori cu un ochi citic la dalba noastră presă. Sigur, cumpărînd ziarele şi făcînd rating la emisiunile arhanghelilor mass-media.
Ei bine, ţin să spun că eu unul am fost la aproape toate alegerile de cînd am împlinit optsprezece ani. Inclusiv la cele de pe timpul lui Ceauşescu. Pe vremea aceea aveam mîndria să mă aflu printre cei zero ţîşpe la sută care votau împotriva candidaţilor P.C.R. sau F.U.S., fără să-mi fac iluzia că datele şi procentele prezentate de corifeii de atunci ai jurnalismului românesc - dintre care cîţiva se mai află şi azi în fruntea bucatelor, după ce au mîncat ce-au mîncat în epoca de aur - nu sînt false. Din 1989 am participat iarăşi la fiecare votare. În afară de asta. De ce? Din două motive.
Primul e unul conjunctural. Am fost ocupat cu... alegerile, fiind preşedintele unei secţii de votare şi avînd treabă pînă peste cap, mulţumită capacităţii improvizatorice incredibile de care au dat dovadă autorităţile noastre cele competente. Mi se poate reproşa de către robespierrianul nostru autor că ar fi fost cazul să-mi găsesc cîteva minute să mă vîr, pe rînd, în cele două cabine şi să pun ştampila pe cîte un buletin de vot.
Numai că aici intervine cel de-al doilea motiv. Ei, da! Chiar n-am avut pe cine alege pentru a mă reprezenta în Parlamentul European. Fiindcă, în fond, despre asta era vorba, nu să fiu şi eu la număr, dacă tot discutăm despre responsabilitate. Să fiu mai clar. Clasa politică ne-a oferit nouă, cetăţenilor, pachete ca pe timpul comunismului. Vrei un kilogram de pulpă de porc? Poftim şi două copite! După principiul sfătos al mamei-vierme: cine papă bătăturică, gustă şi ochişor! Mulţumesc, om fi noi trataţi adesea ca nişte anelizi de către baştanii politicii de pe la noi, dar uite că nu înghit aşa ceva. Pe (aproape!) fiecare listă emanată de la partide era cîte o personalitate, două, de calitate după care urmau, matematic şi ineluctabil, nişte cioflingari pe care n-aş avea inconştienţa să-i las în propria-mi casă nesupravegheaţi. Lîngă aceştia erau ataşaţi cîţiva anonimi zîmbăreţi care nu ştiam cum s-or fi pripăşit pe acolo. Proabil că debordau de dragoste de patrie, că în asta toţi sînt mari specialişti. Adaug că am scris aproape fiecare listă fiindcă existau şi din acelea pe care se găseau nume, dar, de fapt, pe ele nu se afla nimeni.
Un vag regret mă încearcă pentru că n-am participat la procesul electoral privind adoptarea votului uninominal. Nu unul major, deoarece şi aci e o hibă. Ni se cere să optăm pentru un vot uninominal fără ca să se exprime clar ce variantă concretă ni se propune. Preşedinţia vrea una, Guvernul alta, iar Parlamentul avansează un soi de hibrid între cele două. Din experienţa mea de cetăţean de rînd pare o ghiduşie cu final neaşteptat, ca atîtea alte mutări pe care le-am primit în plic după ce jupînii s-au văzut cu sacii în căruţă.
Nu vreau să-mi pun ştampila pe un sfînt. Dovadă e şirul primarilor de groază ai Bucureştiului pe care i-am votat de-a lungul anilor oftînd, căutînd să aleg cel mai mic rău posibil, aşa cum sînt convins că s-au străduit s-o facă majoritatea concitadinilor mei. Nu doresc un sfînt pe post de primar, de preşedinte sau de parlamentar, politica nefiind menirea sfinţilor. Dar un om cu obraz - subţire, curat şi neuns cu toate alifiile -, decent şi dînd dovadă de inteligenţă, parcă tot mai nădăjduiesc să apară la fiecare votare. Nenorocirea e că avem parte mereu de dezamăgiri. Iar acestea, după cum s-a văzut la ultimele alegeri, se acumulează.
Poate că analiza cauzelor ce au generat acest fenomen ar fi fost mai îndreptăţită şi un eseu tăios, limpede şi plin de causticitate ar fi avut un sens. Probabil însă că subiectul i s-o fi părut autorului articolului mai sus citat mult prea bătut şi nu s-a mai ostenit să-i descopere valenţe şi unghiuri noi de abordare. Îmi pare rău, dar nu pot să nu mă întreb cine o fi - măcar în situaţia de faţă - leneşul, că de ignoranţă nu-mi închipui că o fi vorba.
Sper ca întrebarea asta să nu-l supere pe domnul Turcescu. În fond, ea vine din partea unuia dintre milioanele de domni X - le-a omis pe doamnele şi domnişoarele X - care ar putea fi nişte proşti, dar care sînt de fapt nişte ticăloşi din cauza cărora ţara asta arată cum arată. Ferice de domnia sa că a reuşit să se extragă la timp, străluminînd, din această masă de cîrnaţi. Atîta doar că textul pe care l-a comis e cam borşit şi miroase tare, tare urît...
Dar, de! De la înălţimile stratosferice în care pluteşte încruntat, cu siguranţă că eseistul nu simte damful şi nici nu sesizează că notorietatea nu dă nimănui dreptul de a-i jigni pe ceilalţi şi nici nu presupune în mod automat vreo autoritate sacrosanctă. Notorietatea, atunci cînd traversează nori atît de denşi de orgoliu, ca să nu zic de aroganţă de-a dreptul, riscă să-ţi păteze rău de tot obrazul. Şi ar fi realmente păcat ca o nouă deziluzie să se depună în balta vieţii noastre publice şi aşa îndeajuns de mîloase.
Un comentariu:
Nu stiu daca ati sesizat abisalul umor involuntar pe care il degaja, cel putin prin plasarea sa in context, articolul robespierrianului domn Turcescu. Intransigentul domn, care ii combate virulent pe cetatenii cu dileme electorale (din care nu pot iesi, vorba lui Farfuridi) isi publica articolul in... Dilema!
Trimiteți un comentariu