Istoria care se făureşte zi de zi

Tanja e o femeie de 23 de ani. E o tînără mămică care trăieşte în Germania. Are un copilaş de vreo şapte luni pe care îl cheamă Merlin. Într-o zi, băieţelul a fost tare zbuciumat şi mama lui nu l-a putut îndupleca decît cu mare greutate să se liniştească, după eforturi epuizante. La capătul acestei întîmplări obişnuite, femeia, dînd dovadă de umor, şi-a vărsat năduful pe net. Ea a scris următoarele pe e-Bay, site-ul de vînzări şi licitaţii electronice: "Bebeluşul meu, aproape nou, de vînzare pentru că a devenit cam zgomotos. Preţ: un euro".

Probabil că cei mai mulţi dintre dumneavoastră o să zîmbiţi citind anunţul. Numai că în lumea asta, inclusiv în Germania cea democratică, există o grămadă de oameni foarte vigilenţi care au anunţat autorităţile în drept, cerînd imperios să se ia atitudine şi măsurile corespunzătoare la nivelul cel mai drastic cu putinţă. O să vă întrebaţi cam cît de bou sau de rău-intenţionat să fii ca să iei în serios un asemenea anunţ. În fond, fie şi din formularea anunţului - "bebeluşul meu, aproape nou" - sau din motivaţia intenţiei de vînzare, se vede clar că e o glumă. O să vă mai spuneţi că tîmpiţi există peste tot, prostia fiind omogenă şi izotropă, asemeni hidrogenului în Univers, şi că nu s-a găsit nicio autoritate care să ia cîtuşi de puţin în seamă reacţia unor dobitoci.

Ei bine, nu. Lucrurile nu au stat deloc aşa, rostogolindu-se într-o direcţie de-a dreptul înspăimîntătoare. În două ore şi jumătate anunţul a fost scos de pe e-Bay, iar poliţia a identificat cu maximă rapiditate pe cea care a făcut postarea. Imediat serviciile sociale de protecţie şi ocrotire a copilului au intervenit, preluîndu-l pe micuţ. Procuratura germană a fost şi ea sesizată, părinţii putînd să apară în faţa instanţei. Deja totul pare a fi scăpat de sub controlul raţionalului, plonjînd în plin absurd kafkian.

Aceasta este o manifestare şi totodată un efect al aşa numitei corectitudini politice. Am citit cu ceva timp în urmă, foarte surprins, pe blogul unei doamne cu adevărat respectabile, cultivate şi inteligente că este o admiratoare a acestui curent. Avea doar cîteva amendamente, fiind fumătoare. Afirmaţiile ei mi s-au părut înduioşătoare prin cristalina lor naivitate. Ca ea sînt probabil mulţi, fiindcă principiile fundamentale pe care ni le proiectează în faţă această ideologie sînt bune şi frumoase, aşa cum au fost, în aparenţă şi la nivel declarativ (vezi "fericirea întregului popor" sau "să redăm demnitatea poporului german") şi cele care au mai bîntuit omenirea în secolul trecut. Dar realitatea e că avem dinaintea noastră un nou tip de totalitarism ideologic. Esenţa şi scopul acestuia nu sînt deloc atît de minunate pe cît încearcă să ni le înfăţişeze apologeţii lui şi duc la monstruozităţi de genul celei arătate mai sus.

Practic, corectitudinea politică vrea să cuantifice la milimetru, iar mai apoi să controleze în ansamblul şi în profunzimea lor relaţiile interumane. Modul de adresare, gesturile, comportamentul, atitudinea faţă de cele mai variate probleme, toate trebuie supervizate de această nouă Inchiziţie, una care decide ce e just şi ce nu.

Această nouă ideologie se împleteşte strîns cu politica de Big Brother a Statului cu aspect anonim, dar omniprezent şi omnipotent, care prin şi cu ajutorul ei începe să elaboreze o lume din ce în ce mai orwelliană. Legitimat moral şi ideatic de corectitudinea politică, Statul modern, ajuns şi la această fază (pe care nădăjduiesc să o depăşească grabnic), prin mijloacele sale din ce în ce mai sofisticate de care dispune, cotrobăie, mai mult sau mai puţin insidios, prin viaţa noastră. Oricînd doreşte, absolut oricînd, prin camerele de luat vederi - centrul Londrei sau cartiere întregi din marile oraşe japoneze, de pildă, sînt monitorizate integral, la fel ca şi intrările sau ieşirile din metropole, ori autostrăzile - conectate centralizat, Statul ştie pe unde ai fost toată ziua, facturile achitate prin card îi spun ce şi cît mănînci, ce bei, cu ce te speli, pe unde te duci în vacanţe, ce tip de cărţi citeşti, ce medicamente iei şi, implicit, de ce boli suferi. Pare înspăimîntător? Statul te linişteşte, mîngîindu-te pe cap (el zice că pe greabăn): o face pentru binele tău. El te protejează astfel de cei răi, dar şi de tine însuţi - care uite ce obiceiuri proaste ai! - sau pe copilul tău de concepţiile tale învechite şi intolerabile, ce nu corespund viziunii înnoitoare a corectitudinii politice. În baza acestei ideologii în anumite provincii canadiene - nu ştiu dacă s-a ajuns la nivelul întregului stat - părinţii nu pot să vadă carnetele de note ale odraslelor fără consimţămîntul celor mici, iar în Marea Britanie a fost înaintată Parlamentului o propunere legislativă prin care profesorilor li s-ar interzice să mai folosească cuvîntul "mamă" sau "tată", pentru a nu-i leza pe copiii ce trăiesc în sînul unor familii de homosexuali sau lesbiene. Da, dreptul de a spune "mamă" şi "tată" în şcoală e pe cale de a fi pierdut prin aplicarea neabătută a corectitudinii politice. Pe cînd va fi el pierdut şi în propria-ne familie?

Poate că asemenea întrebări vi se par nişte exagerări aiuristice. Probabil că la fel i s-or fi părut cîndva şi Tanjei, tînăra mămică nemţoaică. Astăzi, pentru gluma nevinovată postată pe e-Bay, atît ea cît şi soţul sînt pe punctul de a fi aduşi în instanţă sub acuzaţia de "comerţ infantil".

Ministerului Adevărului, celui imaginat cîndva de Orwell, au început să i se toarne fundaţiile. Unele cît se poate de concrete.