Poveste cu Peştişorul de Aur

În dimineaţa aceea Relu Popovici era cam confuz. Seara trecută sărbătorise din greu împlinirea celor douăzeci de ani de viaţă. Dar era duminică, aşa că nu trebuia să se ducă la serviciu şi nici vreo corvoadă casnică nu se întrvedea la orizont. După o scurtă interogaţie interioară, găsi rapid singurul răspuns cît de cît mulţumitor. Îşi luă deci undiţele şi porni către plajă tîrînd după el o barcă de cauciuc. Nu înainte de a-şi lua cu el o niscaiva sticle de bere reci din frigider.

Cam după un ceas de umblet hai-hui, se opri în dreptul unei stînci şi aruncă acolo la peşte. Băuse deja vreo trei beri cînd simţi că a prins ceva. La capătul firului era un peştişor strălucitor. Înjură scurt - crezuse că prinsese ceva mai de soi - şi se apucă să-l scoată din ac. Cum termină această operaţiune, chiar în momentul cînd se pregătea sa-şi arunce captura în recipientul destinat păstrării acesteia, Relu auzi un glăscior subţire strigînd disperat:

"Dă-mi drumul înapoi în mare, tinere domn, şi-ţi voi îndeplini trei dorinţe!"

Pescarul se uită uimit în stînga şi în dreapta, apoi se holbă la prada din mînă. Întrebă plin de circumspecţie:

"Tu ai vorbit, mă?"

"Da, eu am vorbit. Eu sînt Peştişorul de Aur!"

"Hai, lasă-mă!, făcu ironic Popovici. Dacă tu eşti Peştişorul de Aur eu sînt Michael Jakson!"

"Eu chiar sînt Peştişorul de Aur!, accentuă ciudata fiinţă marină. "După cum vezi sau, mai degrabă auzi, vorbesc. Sînt un peşte fermecat."

Bărbatul se scărpină încurcat în creştet:

"Şi poţi să îndeplineşti orice dorinţă? Ştii tu, aşa cum e în basme..."

"Da", făcu mititelul, "exact aşa."

"Pe bune!?", insistă uimit Relu."

"Pe bune!", oftă Peştişorul

"Ei, atunci ia fii atent aici!", rînji tînărul, frecîndu-şi cu dosul mîinii fruntea.

"Sînt cît se poate de atent..."

"Bine. Atunci uite prima dorinţă: să dansez ca Michael Jakson!"

"Asta-i prima ta dorinţă?", se miră Peştişorul.

"Da! Asta-i! Ce, nu poţi s-o îndeplineşti?", îl chestionă Relu încruntat dintr-odată.

"Ba da. Fie cum vrei!"

"Aşa... Acum a doua. Vreau o maşină tare de tot!"

"Ce marcă?"

"Un Jaguar ultimu' tip."

"S-a făcut. Altceva?"

"Să mă-nsor cu Gina. Cu Gina Dobre, aia de a fost cea mai mişto gagică dintr-a doi'şpea. O ştii care? Să nu-mi faci vreo confuzie!"

"Eu ştiu la cine te referi, dar, scuză-mă, tu eşti sigur că asta-i ultima dorinţă pe care vrei să ţi-o îndeplinesc?"

"Sînt precis!", zise convins tînărul.

"Cum vrei..." se resemnă Peştişorul. "Acum poţi să te duci acasă şi toate dorinţele tale le vei vedea că se vor fi împlinit întocmai cum mi-ai cerut. Eu m-am ţinut de cuvînt. E rîndul tău să-mi dai drumul."

Relu clătină din cap cam cu îndoială, dar îl aruncă în mare. Mai trase două beri şi se înapoie la ţărm.

*

Se scurseseră mai bine de douăzeci şi cinci de ani de atunci. Peste domnul Popovici însă părea că trecuseră mult mai mulţi. Chelise, iar părul rămas i se albise. Se uscase, dar făcuse în acelaşi timp şi o burtă cinstită. O cută adîncă îi brăzda fruntea, o alta i se săpase între sprîncene, iar colţurile gurii i se lăsaseră de parcă ar fi uitat de mult să mai zîmbească.

Într-o sîmbătă dimineaţă, imediat ce se întoarse de la slujba de nopte, acolo unde mai mult moţăise, îşi luă sculele de pescar şi bătrîna barcă pneumatică, pornind spre larg. Se opri tot în dreptul aceleiaşi stînci, cum o mai făcuse de nenumărate ori de atunci încoace şi, oftînd, lansă cu măiestrie pînă departe. Apoi se puse pe aşteptat desfăcînd o cutie de bere.

Nici nu apucă să o golescă pe toată, că şi simţi că a muşcat ceva. Cînd văzu ce-a prins, strigă mijindu-şi ochii cu furie, dar şi cu o satisfacţie rău prevestitoare:

"Aha, nenorocitule! În sfîrşit mi-ai căzut din nou în labă! De cînd voiam eu să dau ochii cu tine!"

Peşişorul de Aur, căci el se prinsese iarăşi în cîrligul undiţei, se uită pierit la Relu. Acesta ricană:

"Ce-i, coane? Ţi-a pierit graiu'? Sau nu mă mai cunoşti, ai?"

"Ba te cunosc, cum să nu! Nu înţeleg însă de ce eşti atît de supărat."

"Nu înţelegi, nu? Ei, las că o să-ţi povestesc eu imediat de ce. Că numai la belele m-ai băgat, scîrbă ordinară ce eşti!"

"Păi", încercă Peştişorul să se dezvinovăţească "n-am făcut nimic altceva decît să-ţi îndeplinesc dorinţele. Propriile tale dorinţe!", sublinie el.
"Da, sigur că da!", mîrîi omul. "M-ai rupt în două cu îndeplinirea asta a dorinţelor!" Aproape că urlă: "M-ai nenorocit, asta ai făcut!" Îşi agită pumnul în timp ce scrîşni ameninţător: "De n-o să-ţi placă ţie ce-o să-ţi fac, să dea dracii-n mine!"

Peştişorul încercă să-l aducă la sentimente mai bune:

"Dacă-mi dai drumul şi nu-mi faci niciun rău, poate că aş putea să-ţi rezolv toate problemele. Nu uita că pot să-ţi îndeplinesc..."

"Las' că ştiu eu de ce eşti capabil!", se stropşi bărbatul întrerupîndu-l. Dar furia lui parcă se mai domoli. Căzu pe gînduri, ţinînd micuţa vietate strîns în mînă. La capătul acestei scurte reflecţii întrebă posomorît: "Poţi să mă scoţi din supărări şi amar?"

"Eu zic că aş putea. Dar cugetă bine de data asta la ce-mi ceri."

Relu clipi de două ori iute şi spuse oţîrît:

"Atunci scapă-mă de Gina, de nevastă-mea, de! Da' acuma, pe loc, auzi?"

"Gata. Ai scăpat. Cînd te-oi duce acasă o să găseşti decizia de divorţ pe masă."

Chipul bărbatului se mai lumină. Trase un gît de bere şi se frecă cu cutia încă rece de bărbia nerasă. Dădu încetişor din cap. Îi venise în minte încă o idee:

"Păi, dacă tot am scăpat de aia, atunci fă-mă cel mai tare bărbat de pe Litorlal, de la Sulina pînă-n Vama Veche."

"Poţi să fii mai clar?", şopti precaut Peştişorul.

"Vreau să fiu al doilea Terente, nene! Da' tare ca fieru', iute ca oţelu', douăş'patru din douăş'patru de ore pe zi, şapte zile din şapte. Să facă femeile coadă la mine. La Relu, non-stop, he, he, he! Acum ţi-e clar?"

Peştişorul se uiă lung la el. Spuse uimit:

"Măi, omule, eşti convins că asta vrei?"

"Absolut convins! Mai convins de atît nu se poate!"

"Să nu dai vina după aceea iar pe mine!"

"Fă tu treaba asta şi după aia o să rămînem prieteni toată viaţa."

"Ei, atunci poftim!", făcu micuţul îndeplinindu-i pe loc dorinţa.

Bărbatul nu-şi mai încăpea în piele de bucurie, ca să zicem aşa. Ţopăia rîzînd, mai, mai să se răstoarne cu barca de atîta entuziasm. După ce se mai potoli, spuse cu o figură serioasă:

"Şi-acu' ai să vezi că m-am copt şi eu la cap. A treia dorinţă sînt banii. Banii, tată! Că dacă ai bani şi instalaţie nu-ţi mai trebuie nimic pe lumea asta!"

Peştişorul nu zise nimic, mulţumindu-se doar să clatine imperceptibil din căpşor.

"Ai rămas fără replică-n glas, ă?"

Auriul i-o reteză scurt:

"Cît?"

"Bagă-mi o sută de milioane! Adică nu! Ce să mă-ncurc eu cu milioanele? Bagă-mi un miliard de dolari direct!"

"Ţi-i pun într-un cont. Că de-ăsta n-ai."

"Ne, ne, ne! Ce? Să dau de dracu cum am păţit-o cu maşina? Iar să mă încurc, naibii, în acte? Că mă luase Miliţia şi Ilicitu' că de unde şi cu ce bani am cumpărat-o, că unde-i dovada de intrare în ţară şi numai mizerii de-astea, de am zis mersi că nu m-a băgat la puşcărie după aia. Nu, dom'ne. Cash! Banu' lichid, tată!"

"Bun. Aşa ţi-i livrez. Spune-mi doar unde."

"Cum unde? Aici!"

"Aici?! Măi, domnule dragă, nu-ţi dai seama ce vorbeşti!"

"Bă, peştişorule, comentezi? Am zis aici, aici mi-i pui, da?", se sumeţi Relu.

"E ultimul tău cuvînt?"

"Da. Hai, dă-i drumu' şi nu mai trage de timp!"

"Atunci aşa să fe!", zise vietatea fermecată cu un soi de ascunsă îndîrjire.

Sute şi sute de kilograme de bani umplură instantaneu barca, aranjaţi frumos în cupiuri strînse bine în barete rezistente de plastic. În cîteva clipe tot mormanul acela uriaş covîrşi micul vas şi se prăbuşi în mare. Bărbatul se aruncă şi el imediat în apă, lăsînd Peştişorul de Aur în voia lui, în timp ce el încerca să mai prindă măcar două dintre cărămizile de dolari. Nu izbuti să reţină decît una cu care reuşi să se întoarcă la ţărm.

Înainte să acosteze, îşi împachetă bănetul în tricoul ud şi-şi mai uită de supărare văzînd privirile siderate ale babelor de pe la porţi care stăteau cu ochii aţintiţi asupra făloşeniei lui, ducîndu-şi indignate mîna la gură. După o săptămînă, în loc de satisfacţiile visate avu parte doar de ruşine dar şi de asemenea dureri încît nu mai rezistă şi ajunse la spital. I se aplicară toate tratamentele cunoscute, dar rezultatele nu erau cele preconizate, spre marea uimire a medicilor. În disperare de cauză, s-a decis, de comun acord cu pacientul, redimensionarea chirurgicală la parametrii normali a organului într-o clinică particulară şi scumpă. Operaţia i-a mîncat toţi banii.

Păţania lui fu preluată de mai multe posturi de televiziune, în căutare de senzaţional. N-avu ce face şi explică unui reporter că toată trauma prin care trecuse i se datora unui nenorocit de Peştişor Fermecat, care-i îndeplinise dorinţele interpretîndu-i-le într-un mod perfid.

Petrecu următorii zece ani la balamuc. Poate că ar fi scăpat după o lună, două. Dar tot din mass-media află că, după o furtună îngrozitoare, toată plaja de la Vama Veche pină hăt, dincolo de graniţa cu bulgarii, se umpluse de bancnote de o sută de dolari. A fost trecut de urgenţă la furioşi. Un deceniu le-a trebuit psihiatrilor să se convingă că nu mai e periculos.

S-a întors în localitatea natală de pe malul mării. Deşi abia împlinise cincizeci şi şase de ani arăta ca un moş scofîlcit cu ochi rătăciţi. Lumea îl cam ocolea şi cu greu îşi găsi un loc de paznic la un depozit de cherestea. În ziua de odihnă mai ieşea să dea la peşte.

Într-una din aceste libere se opri iarăşi în dreptul stîncii şi aruncă undiţa. Goli un sfert din sticla pîntecoasă de plastic, umplută cu bere ieftină de la bodegă, pînă să simtă prin nylonul întins că momeala a fost muşcată. Cînd trase cîrligul afară îl văzu pe Peştişorul de Aur prins acolo. Se uită îndelung la el, fără să zică o vorbă. Dar creatura se zbătea, implorîndu-l:

"Dă-mi drumul, domnule Popovici, că o să-ţi îndeplinesc trei dorinţe! Hai, că poate acum o să le nimereşti!"

Tremurînd de nervi în tăcere, Relu îl scoase de pe ac. În cele din urmă, îi zise cu o voce răguşită şi stinsă:

"Ar trebui să te omor în chinuri, ticălosule! Da' n-o s-o fac. O să-ţi cer doar două lucruri: să mă faci iarăşi tînăr cum am fost prima dată cînd ne-am întîlnit şi să-mi dai mintea mea de acum. De o a treia dorinţă nu mai am nevoie."

"Eşti sigur că numai atît vrei?"

"Nu-mi mai pune întrebări de-astea idioate că acum îmi iau cuvîntul înapoi! Fă ce ţi-am zis şi cu asta basta!"

"Bine. Cum ţi-e voia, aşa să fie!", zise Peştişorul speriat.

Răsuflă uşurat fiindcă imediat după aceea Pescarul îl aruncă sastisit în apă.

*

O săptămînă mai tîrziu Peştişorul Fermecat fu prins din nou de către Relu. Uluită, biata vietate se holbă la el şi scoase un geamăt:

"Dumnezeule mare! Iarăşi tu?"

Tînărul rîse, plin de sine:

"Iarăşi, frate! Acu' ştiu tot chichirezu', nu mai greşesc. Fii atent la ce-ţi bagă băiatu' din top: Unu, vreau să fiu cool ca Justin Timberlake; doi, vreau Un Audi 5, da' cu tot cu acte şi trei, vreau să mă-nsor cu Geanina Frîncu, aia de la a doiş'pea din liceu' de conta. Te-ai bunghit?"

Peştişorul de Aur îl privi cîteva clipe fix, apoi leşină pe loc.