1001 de cărţi pe care trbuie să le citeşti

A apărut o carte care se numeşte 1001 Books You Must Read Before You Die, după titlul său original. Lucrarea este monumentală şi-şi propune ca în trei sute de cuvinte să ne lămurească asupra fiecărei opere selectate de un colectiv de peste o sută de specialişti britanici sub oblăduirea editorului Peter Boxall. Inerenţa subiectivităţii loveşte chiar şi această întreprindere laborioasă şi sobră. Uneori făcînd-o într-un mod foarte, foarte curios, ca să nu zic bizar de-a dreptul.

O idee surprinzătoare mi s-a părut alocarea unui număr de doar zece titluri Antichităţii, Evului Mediu şi Renaşterii. Nu doar europene ci la scara întregii civilizaţii umane. Mie unuia mi se pare foarte puţin. Iar dacă te uiţi la cei selectaţi, cred că multora li s-ar rotunji ochii de uimire. Nu găsim nici măcar o piesă de-a lui Sofocle sau Eschil, epopeea lui Ghilgameş e dată uitării, ca şi surorile ei comise de Homer sau Virgilius. În schimb îl găsim pe marele Hariton cu a sa Chereas şi Callirhoe, precum şi pe Heliodor cu Etiopicele. Cine-s ăştia? Hm! Mărturisesc că de primul n-am auzit în viaţa mea. Cît despre cel de-al doilea îmi amintesc vag unele menţiuni întîlnite cîndva într-o lucrare despre arta şi literatura antichităţii greco-romane tîrzii. Atît şi nimic mai mult. Bine, nu suţin că dacă unul ca mine nu ştie mare lucru despre ei şi scrierile lor asta ar însemna că respectivii nu au nicio valoare. Nici vorbă de aşa ceva! Dar consider că pe de-o parte în poziţia unei asemenea necunoaşteri se află o mulţime de oameni, unii cu siguranţă mult mai instruiţi decît mine, iar pe de alta cred că toţi cei amintiţi mai sus sînt cel puţin tot atît de meritorii ca şi Heliodor şi Hariton.

Nici Saadi, Petrarca sau Omar Khayyam, ori clasicii poeziei chineze Li Tai Pe şi Du Fu, nu sînt prinşi în colecţie. În schimb, îl aflăm proiectat aici pe John Lyly cu Eupheusul său plin de preţiozităţi şi de o graţie cam reumatică.

Uite că m-am luat cu comentariile şi am scăpat din vedere tocmai ideea care m-a incitat cel mai mult să scriu cîteva rînduri. În fond, oricine poate să mă ia la refec: "Nu-ţi convine culegerea asta? Fă tu alta mai bună, dacă eşti aşa de deştept şi de sensibil!" Putînd să adauge imediat causticul şi demolatorul: "Nu de alta, dar văd că te dai mai capabil decît cei o sută de specialişti britanici plus editorul." Departe de mine o asemenea intenţie, însă sînt convins că orice om are dreptul la o viziune. Desigur, dacă ştie şi despre ce vorbeşte. Dar să lăsăm asta şi să ne întoarcem la cestiune.

1001 de cărţi pe care e musai să le citeşti pînă ce nu apuci să mori. Vai de mine! Chiar aşa? Altminteri ce? Stai şi cugeţi. Şi, iată, o nouă poveste mi se înfiripă în minte:

Se făcea cum că pe la mine venise Doamna cu coasa. Se uită la mine lung şi zise cu aer acru:

"Cu ce-ţi pierdeai timpul? Iar visezi la cai verzi pe pereţi şi scrii prostii?"

"Nu-s chiar prostii şi, mai apoi, de ce n-aş avea dreptul să visez?"

"Da, ce să-ţi spun! M-aţi înnebunit voi, oamenii, cu drepturile astea! Una, două, drepturile! Ia, mai subţire cu şmecheriile astea!", face ea, sprijinindu-şi unealta agricolă de biroul meu.

Urmă cu un aer plictisit, dar sobru şi pedagogic:

"Alea 1001 de cărţi pe care trebuia să le citeşti pînă acum, le-ai citit?"

Încep să bălmăjesc încurcat:

"Păi, stimată doamnă, am citit eu ceva. dar nu chiar pe toate. În schimb am parcurs altele..."

"Lasă lecturile suplimentare!", mă întrerupse vădit iritată. "Alea-s doar nişte frivolităţi." Scoase de sub veştmîntul său întunecat un volum impozant. Bătu peste el demonstrativ cu o mînă descărnată şi vineţie: "Uite! Ăsta-i materialul de bază pentru studiu." Îşi miji ochii ironic: "Să nu-mi vii acum cu pretexte că n-ai ştiut, că nu s-a tradus şi la voi, că n-ai avut bani să-l cumperi, că nu ştiu ce! Nu ţine! Scurt pe doi: le-ai citit sau nu pe toate?", spuse Moartea pe un ton ultimativ.

Am plecat capul ruşinat şi am recunoscut spăsit:

"Nu, doamnă. Nu le-am citit. Nu pe toate."

Mă imită cu un zîmbet maliţios

"Nu pe toate." Apoi explodă: "Păi, da! Că eu am timp să umblu brambura după toţi neserioşii! Niciodată nu sînteţi pregătiţi, fir-ar să fie! Ia pune-te şi tu în situaţia mea! Acum ce mă fac?"

Îşi ridică înciudată coasa. Lama ei strălucea impresionant. Mi se paru că pe ea stă cocoţată o păsăruică cu aripi smaraldine. Ţopăi de cîteva ori, scoţînd un piuit mic, ca şi cum ar fi vrut să-i atragă atenţia Morţii asupra sa. Bătrîna Doamnă îşi înclină capul spre ea, ascultînd nişte triluri încîntătoare. Oftă, dar se dovedi ceva mai liniştită. În cele din urmă, după cîteva clipe de cumpănire, decise:

"Fii atent aici! Îţi mai dau un an să termini tot ce-i prescris aici", facu arătînd spre cărţoiul uriaş. "Dacă nici atunci nu eşti gata, ai terminat-o cu mine! Bagă de seamă că după aia o să umbli tu să mă cauţi! Să nu zici că nu ţi-am spus...", încheie ea ameninţător.

Nu am îndrăznit nici să afirm nici să neg ceva. Am spus doar că am înţeles. Am adăugat în minte cu obrăznicie: "Da, da! O să le citesc eu pe toate doar cînd o fi trecut şi vreun roman de-al meu pe acolo. Aşa că am impresia că mai ceva de aşteptat, cucoană!"

Odată s-a întors spre mine cu o iuţeală pe care nu mi-aş fi putut-o închipui:

"Ai grijă, măgarule, că te-am auzit! Ce tupeu la el!" Se sumeţi spre mine şi înclinînd capul mă întreabă repede, plină de curiozitate: "Dacă intră un autor, trebuie să iasă un altul. Tu la cine te-ai gîndit că ar fi cazul să părăsească tomul? Ei?"

"Să fim drepţi şi să recunoaştem că Olaudah Equiano nu şi-ar avea locul printre cei mai buni o mie şi unu de autori ai lumii", am îndrăznit eu cu un glas cam pierit.

Se aplecă spre mine, privindu-mă cu nişte ochi neaşteptat de binevoitori. Mă uimi din nou, începînd să chicotească:

"Adevărul e că nici eu nu prea mă omor după ăsta!" Şi rîse, rîse cu adevărat. Apoi şopti uşor: "După cum vezi, am şi eu umor. Uneori chiar mai mult decît viaţa..."

O clipă mai tîrziu plecă şi în urma ei i se auzi mantia foşnind nespus de dulce.